U13 EYBL – spre SUPERFINALS

Publicat de admin pe

Un rezultat neasteptat după ultimele ostilități dintre cele două echipe azi la European Youth Basketball League U13M în meciul dintre Dan Dacian și Baschet Club Leii: 57-99 (29-55)!!!

Cele două echipe veneau după ce își împărțiseră victoriile în cam aceleași formule la U14M, noi câștigând și atunci grupa după victoria la 33 de puncte și înfrângerea la 3 (când ne-au lipsit mvp-ul de azi și antrenorul principal). Astăzi pe teren nu a existat decât o singură echipă, Leii dominând copios și beneficiind de un Stroe „phoenixat”, cu nu mai puțin de 5 recuperări și 6 puncte (plus un capac netrecut pe statistică) în numai 7 minute și 22 de secunde! O revenire perfect sincronizată înainte de turneul semifinal și orchestrată în culise de fostul leu de familie, Andrei Vișinoiu, care ni l-a trimis pachet la Botevgrad „clinic sănătos” direct din clinica la care recuperează lei pe bandă rulantă.

Dacă primul sfert a fost unul dominat de noi, dar câștigat cu 24-16 după câteva erori de final.

Sfertul al doilea a constituit un adevărat atac la baionetă în care puncte marcate de noi s-au răsturnat în dreptul lor: 31-13. Meciul a continuat să fie de o calitate extrem de ridicată, ceea ce ne este semnalat și de numărul impresionant de pase decisive pentru această vârstă (46, 25 noi, 21 ei), însă THE MANIMAL SAVA a înclinat decisiv statistica spre Leii nu atât prin numărul impresionant de puncte marcate, ci mai ales prin cele absolut de neconceput 26 (douăzeci și șase!!!!!) de recuperări, capitol la care am avut un plus de 30 de unități față de adversarii noștri!

Diferența a continuat să crească și în a doua jumătate, chiar dacă, pentru șapte minute, dacienii au părut că echilibrează disputa, ei fiind egali cu noi în sfert la jumătatea sfertului al treilea și la conducere cu un punct pe primele 7 minute ale celui de-al doilea mitan. A ieșit însă la rampă bancă noastră, Orzață marcând una de 3p, iar minileul Ene venind și el cu 4 puncte. Din acel moment Leii au câștigat cele 13 minute rămase la o diferență de 17 puncte, în condițiile în care au trecut de capcanele daciene și au primit coș și în ultimele 15 secunde ale meciului, adică toată lumea și-a luat treaba foarte în serios…

Astfel, Leii termină fără înfrângere aventura din superba sală de la Botevgrad, iar calificarea la SUPERFINALS de la Rossetto (Italia) a venit ca o consecință a unui sezon cu o singură înfrângere europeană la ambele categorii de vârstă la care am participat!

Premierea a fost, ca de obicei, un eveniment de neuitat!

Marcatori: Sava 34p (1×3), Tsilios 25p (3×3), Popa M. 12p, Jernoiu 7p (mvp azi, cel mai bun pasator decisiv al competiției și unul dintre cei mai determinați apărători), Stroe 6p (!!!), Popa B. 6p, Orzață 5p (1×3), Ene 4p (!!!). Au mai jucat: Enescu, Fiscutean și Apetroaei.

u13 Leii Bucuresti EYBL